Crearea unei stări personalizate pentru un registru de lucru

Salvaţi o stare personalizată a registrului de lucru pentru a putea accesa registrul de lucru în exact acea stare în viitor.

Dacă efectuaţi selecţii de filtre şi apoi salvaţi registrul de lucru în starea respectivă, nu va trebui să resetaţi nicio valoare de filtru la următoarea deschidere a registrului de lucru în starea respectivă.

De asemenea, puteţi salva o stare personalizată a registrului de lucru pentru dvs., fără a efectua nicio personalizare a filtrelor. De exemplu, dacă deschideţi un registru de lucru dintr-un URL pe care cineva l-a partajat cu dvs., este recomandabil să salvaţi registrul de lucru în starea sa curentă pentru a-l utiliza pe viitor.

  1. Pe pagina home, treceţi cursorul peste un registru de lucru, faceţi clic pe Acţiuni, apoi selectaţi Deschidere.
  2. Opţional: Efectuaţi selecţii de filtre pentru filtrele disponibile, pentru a rafina datele în funcţie de necesităţile dvs.
  3. Faceţi clic pe Meniu Stare Pictograma Meniu stare, apoi pe Salvare stare.
  4. În caseta de dialog Salvare stare, introduceţi un nume pentru stare.

  5. Opţional: Selectaţi Setare ca stare prestabilită dacă doriţi ca registrul de lucru să se deschidă data viitoare în această stare.
  6. Faceţi clic pe Salvare.
Starea salvată este acum disponibilă pentru selectare în lista derulantă Aplicare stare din meniul Stare.