Puteţi crea rapid o analiză pt. interogarea datelor organizaţiei dvs. Rezultatele analizei vă ajută să răspundeţi la întrebările de business. De exemplu, puteţi crea o analiză utilizând zona SampleApp şi coloanele Brand şi Venit.
- În pagina home clasică, din panoul Creare, faceţi clic pe Analiză.
- Utilizaţi dialogul Selectare zonă de subiect pt. a căuta şi a selecta o zonă de subiect.
- Adăugaţi coloanele pe care doriţi să le includeţi în analiză, trăgându-le şi plasându-le din panoul Zone de subiecte în orice poziţie din panoul Coloane selectate. Puteţi selecta mai multe coloane neadiacente utilizând tasta Ctrl, selectând fiecare coloană de inclus şi trăgând coloanele în panoul Coloane selectate.
- Pentru a schimba ordinea coloanelor, utilizaţi semnele în formă de cruce de pe coloane ca să trageţi şi să plasaţi coloana într-o altă poziţie.
- Pentru a salva o coloană în catalog, în panoul Coloane selectate, faceţi clic pe Opţiuni în dreptul numelui coloanei şi faceţi clic pe Salvare coloană ca.
- În dialogul Salvare ca, specificaţi folderul, numele şi descrierea coloanei, apoi faceţi clic pe OK.
- Pentru a elimina o coloană, din panoul Coloane selectate, faceţi clic pe Opţiuni în dreptul numelui coloanei şi faceţi clic pe Ştergere.
Pentru a elimina toate coloanele, faceţi clic pe Eliminare toate coloanele din criterii. Reţineţi că nu puteţi anula această acţiune. În loc să eliminaţi coloane, puteţi ascunde coloanele al căror aspect nu adaugă nicio valoare analizei.
- Faceţi clic pe fila Rezultate pt. a vizualiza rezultatele analizei într-un tabel sau tabel pivot.
- Faceţi clic pe Salvare analiză pt. a afişa dialogul de salvare a analizei.
- În dialogul Salvare ca, selectaţi un folder şi specificaţi un nume şi o descriere opţională pt. analiză.
Dacă doriţi ca şi alţi utilizatori să poată vizualiza analiza, salvaţi-o în zona de foldere partajate. Dacă analiza dvs. conţine alte obiecte, vi se va solicita să asignaţi permisiuni de acces pentru acele obiecte.
Dacă doriţi ca nimeni în afară de dvs. să nu poată vizualiza analiza, salvaţi-o în Foldere proprii
.
- Faceţi clic pe Reîmprospătare în partea de jos a panoului pt. a verifica încă o dată că analiza este listată în folderul în care aţi salvat-o.